Planeta are nevoie cu disperare de vindecători

Motto“Planeta are nevoie cu disperare de vindecători, aducători de pace, restauratori, povestitori şi iubitori de toate cele. Are nevoie de oameni care trăiesc bine în locurile lor. Are nevoie de persoane care au curaj – dar nu orice curaj, ci curaj moral – şi care sunt dispuse să se alăture luptei pentru a face lumea locuibilă şi umană.”   –  David Orr, om de știință Salut, Am primit această întrebare de la o doamnă, ca urmare a email-urilor pe care le-am trimis în ultima săptămână pentru a promova reducerea la cursul ”De la Intenție la Manifestare”. ”Cu ce mă ajută toate aceste învățături și tehnici dacă nu am libertate?” E o întrebare profundă, la care invit să reflectezi. Legat de curs, învățăturile și tehnicile pe care le prezint pe parcursul celor 8 video-uri te ajută să manifești orice intenție, inclusiv intenția ”Sunt liber(ă)”. Exemplele pe care le ofer în curs sunt pe domeniile financiar, relații, sănătate pentru că acestea sunt ariile cu cel mai mare interes. Însă, tu poți lucra pe orice intenție dorești: libertate, evoluție spirituală, armonie interioară, să înveți o limbă străină, să călătorești de 4 ori pe an în destinații exotice – orice lucru care te inspiră care îți trece prin minte. Oricare ar fi intenția, pașii sunt aceeași: 1. Formulează corect intenția. 2. Identifică motivația potrivită. 3. Crește-ți vibrația pentru a fi pe același nivel vibrațional cu intenția ta. 4. Gestionează momentul numit ”Bariera Terorii” în care ai tendința să renunți. 5. Fă toți pașii de mai sus cu sprijin din exterior (un prieten, un grup de susținere, un îndrumător). Apropo de libertate și de formularea corectă a intenției, am avut într-un workshop următoarea situație: un participant a ridicat mâna și a spus că intenția lui este să fie liber. Am zis ”Ok. Super! Cum definești măsurabil această libertate?” N-a avut un răspuns clar și, mai mult, a încercat să-mi dovedească faptul că nu e important să-l definească măsurabil, e important ce simte. Nu am continuat discuția în timpul workshop-ului, însă l-am rugat să-și ia ca temă definirea măsurabilă a libertății. Două săptămâni mai târziu am avut o sesiune de coaching cu o persoană care a participat la acel workshop și care mi-a zis ”Îl mai ții minte pe cel care a zis că vrea să fie liber? E fostul meu  prieten. De ce fostul? Pentru că între timp ne-am despărțit. Mai mult, a făcut niște dume la el la job și a fost concediat. Ca urmare, i s-a îndeplinit dorința – în acest moment e liber, nu mai are nicio obligație nici pe job, nici pe relație 😊”. Cum definești  măsurabil libertatea? În cursul ”De la Intenție la Manifestare” ai un instrument pe care îl numesc ”Anexa la Intenție” în...

Read More

Masina esential cum e dotata

Masina esential cum e dotata

“In formula 1 , daca ai o masina competitiva, pornesti in fiecare cursa asteptandu-te sa lupti pentru victorie si, in cele din urma, pentru campionatul mondial.” James Allen Michael Schumacher dincolo de maretie Masina unui pilot de formula este asemeni unei radacini de copac, daca este sanatoasa da roade, victorii si poti culege roade maxime. Alegerea unei masini nu e un lucru daca vorbim de o masina sh de 1-2k euro sau una de peste 20k euro. Trebuie sa ne masuram cu mare atentie drumul care il avem de parcurs si sa ne hotaram daca vrem sa ajungem la destinatie cu bine. E vorba de a cladi in viata pas cu pas din propria initiativa la care suntem influentati si de factorii externi care de asemenea noi ii atragem. Daca vreti e vorba de cei 7 ani cu care pornim la drum asemeni achizitii unei masini care va trebui sa ne duca la destinatie. Ce semanam aia culegem , ce citim aia suntem. Biografia lui Schumacher nu e usor de inteles si drumul de la 0 la campion e unu destul de lung presarat chiar cu lacrimi precum scrie James Allen in cartea despre campionul Michael. Lui Michael iau dat prima data lacrimile cand era fraged in adolescenta cand a pierdut primul kart pentru ca nu avea grija de el. Din acele lacrimi Michael a invatat totul si azi stie sa intretina o masina sa o conduca si sa cape titluri cu ea. cluj arena . Peugeot la raliuri Costurile pentru a avea o masina de formula 1 sunt imense dar vad si azi oameni jumate din venituri pentru asi intretine masina personala. Cand achizitionezi o masina trebuie sa te gandesti ca ea nu trebuie sa te duca o singura data pe uun traseu ci ea trebuie sa te tina poate un sezon sau ani indelungati. Sfatul meu este sa va ganditi bine inaintea achizitiei unei...

Read More

Cunoasterea masinii

Cunoasterea masinii

“Pana la un anumit punct, formula 1 se bazeaza in mare parte pe discretie,dar este dificil sa tii anumite lucruri departe de ochii lumii. Pilotii sunt analizati pana in cele mai intime detalii de catre computere care ii insotesc pe pista. Peste 2000 de senzori plasati in vehicul transmit cu precizie armatei de ingineri din garaj ce se intampla in fiecare minut” James Allen Michael Schumacher Dincolo de maretie Intradevar soselele destinate unui circuit de formula 1 dar o masina normala cand iese pe sosea trebuie sa corespunda din punct de vere tehnic. Toti parametrii trebuie sa fie in norme normale. Vedeti in cazul unui accident sunt luati in calcul multi factori: daca ai avut pneuri adecvate, daca placutele de frana au corespuns si de ce nu , daca ai respectat regulile de circulatie. In zilele noastre masinile au evoluat foarte mult iar armata de ingineri mentionata de james esti totul tu. Tu trebuie sa iti asumi toti parametrii care tii transmit masina. Practic ca si conducator auto nu ai doar responsabilitatea de a conduce o masina ci de a si analiza parametrii transmisi de masina de la presiunea in pneuri pana la analiza uleiului sau rezervorul de benzina. Deci si in concluzie e mai greu sa conduci o masina normala pe drumurile publice deoarece ai mai multe atributii. Michael Schumacher se poate concentra doar la condus si regulile circuitului pe cand un conducator auto normal trebuie sa analizeze si datele tehnice ale masinii sale. poza raliul clujului Michael Schumacher a fost unu dintre cei mai mari piloti de formula 1 contemporani. A condusi “masini” la cel mai inalt nivel ca un profesionist . El a inceput cu un kart cu pedale adaptat cu motor de catre tatal sau. Mai multe despre Michael Schumacher puteti citi in cartea scrisa de James Allen Michael Schumacher Dincolo de...

Read More

Salut lume

Am pornit acest blog cu scopul de a informa cat mai corect oamenii care cauta ceva. Toate articolele postate pe acest blog sunt documentate de carti citite de mine. Citesc foarte multe carti de la biografii la carti de dezvoltare personala. In copilarie nu mi-a placut sa citesc deloc, dar odata ce am descoperit internetul parca a inceput sa imi placa sa citesc. Date biografice despre mine M-am nascut in anul 1985 in Europa, am studiat calculatoarele, turismul, si fotografia. Imi place sa ma dau cu bicicleta si sa mesteresc. In copilarie am facut atletism. De cele mai multe ori am fost autodidact chiar daca am terminat si o facultate. Mi-am gasit vocatia de mic copil urmand ca in primul an de facultate sa castig din asta. Imi place si muntele dar si...

Read More